TATĂL TÂNĂRULUI LOVIT MORTAL ȘI-A PIERDUT VIAȚA TOT ÎN ACCIDENT

- Advertisement -

Noi amănunte ies la iveală după accidentul mortal, din comuna Alimpești. Nenorocirea s-a produs azi-noapte, în jurul orei 22.30, pe DJ 665. Un tânar de 26 de ani, din Prigoria, a murit, iar prietenul său se află în stare gravă, după ce au fost loviți de o mașină condusă de un șofer de 20 de ani, din Alimpești. Cei doi mergeau spre discotecă. La un momentul dat au dat cu mașina peste un iepure și au coborât să vadă ce s-a întâmplat. Stăteau în mijlocul drumului, pe întuneric, fără să pornească semnalele de avarie, în momentul în care au fost loviți în plin de un alt autovehicul. Mama tânărului care nu a rezistat în urma impactului era plecată la muncă în Germania, iar tatăl lui a murit în urmă cu câțiva ani, tot în urma unui accident rutier.

”Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că tânărul de 20 ani, din localitatea Alimpeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665, într-o curbă ușoară la dreapta, a ocolit prin lateral dreapta, spre acostament, un autoturism care era oprit pe sensul său de mers, cu roțile din partea dreaptă pe axul drumului semnalizat cu marcaj continuu, moment în care a acroșat doi bărbaţi de 26, respectiv 35 ani, ambii din localitatea Prigoria. În urma impactului, bărbatul de 26 ani a decedat, iar cel de 35 ani a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Novaci, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto de 20 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat Cătălin Bușe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

”Practic nu am văzut absolut nimic. Doar pe parbriz omul. Ei erau pe banda mea, se uitau după iepure”, a declarat șoferul care i-a lovit pe tinerii din Prigoria. (L.F.)

Mama lui Cosmin era plecată la muncă, în Germania
10422483_667658376678109_8330644479136965281_n

Articole recente