Sâmbătă, 7 octombrie, la Târgu Jiu, are loc deschiderea cursurilor Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, de la Chişinău. Festivitatea se va desfășura la Sala Sporturilor. În cadrul evenimentului vor fi prezenți studenţi, masteranzi, doctoranzi şi cadre didactice universitare.
În anul universitar 2023-2024 s-au înscris peste 1.000 de studenți. Oferta universitară de anul acesta are unele dintre cele mai diversificate specializări, cu o mare flexibilitate de studiu. Printre acestea se numără:
- Ştiințe sociale și ale educației – pentru studiile de licență – cu specializările Psihopedagogie, Psihologie, Drept
- Ştiințe economice – pentru studiile de licență – Management, Informatică
În ceea ce privește studiile de masterat, se regăsesc următoarele:
- Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei, cu specializările: Psihologie clinică şi consiliere psihologică, Managementul servicilor sociale şi de sănătate, Management educaţional, Psihologia socială aplicată în domenii de activitate socio-economică, Studii avansate în asistenţa socială şi expertiza socială, Consiliere educaţională şi integrare şcolară,
- Drept: Instituţii de drept privat, Ştiinţe Penale, Instituţii de drept administrativ şi constituţional, Drept economic şi vamal, Drept internaţional şi instituţional, Anticorupţie şi Integritate,
- Științe economice: Bussines, Management şi Antreprenoriat, Management, Marketing şi Logistică, Managementul şi Auditul sistemelor: financiar-bancar şi contabil.
“Vă facem cunoscut că, în data de 07 octombrie 2023, ora 8.30, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, va avea loc deschiderea anului universitar 2023-2024.
Prezenţa este obligatorie, având în vedere faptul că se vor dezbate toate aspectele anului universitar 2023-2024, inclusiv procedura de deplasare la Chişinău.
Neprezentarea la întâlnirea din data de 07 octombrie 2023, ora 8.30, la Sala
Sporturilor din Târgu Jiu, atrage după sine măsuri de sancționare, exmatriculare/repetentie, conform contractului încheiat de dumneavoastră cu Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Absența dumneavoastră poate conduce chiar și la exmatricularea celor din anul I şi repetarea anului la ceilalți studenți/masteranzi.
Luaţi măsuri din timp, pentru a fi prezenți, indiferent de localitatea în care vă aflați! Se va efectua prezența pentru fiecare specializare, atât la facultate, cât și la master.”, a transmis conducerea universității.


