Târgu Jiu deschide Anul Internațional Brâncuși peste hotare, la Nicosia

- Advertisement -

Primăria Municipiului Târgu Jiu și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare «Constantin Brâncuși», în parteneriat cu Ambasada României în Cipru, au marcat la cote înalte primul eveniment din Anul Internațional Brâncuși desfășurat în afara granițelor României. Manifestarea a avut loc la Nicosia, cu prilejul Zilei Culturii Române, deschizând oficial seria de evenimente dedicate uneia dintre cele mai importante personalități ale culturii universale. La eveniment au fost prezenți Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, și Cornel Mihalache, managerul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”.

În discursul său, viceprimarul Adrian Tudor a subliniat dimensiunea universală a operei lui Constantin Brâncuși și importanța promovării acesteia dincolo de granițele țării. „Anul 2026 va rămâne, cu siguranță, în istoria noastră ca Anul Național «Constantin Brâncuși», însă, așa cum Brâncuși și-a dorit să fie universal, noi îi împlinim această dorință și ducem mesajul său artistic în întreaga lume. Suntem aici, în mijlocul românilor din diaspora, pentru a-l face cunoscut și pentru a le oferi motivul de a se mândri că sunt urmașii lui Constantin Brâncuși”, a declarat Adrian Tudor.

Acesta a precizat că publicul din Cipru a avut ocazia să descopere o expoziție de fotografie dedicată istoriei Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu, recent inclus în patrimoniul UNESCO, precum și o conferință susținută de unul dintre cei mai reputați specialiști internaționali în opera brâncușiană. Totodată, viceprimarul municipiului Târgu Jiu a transmis mulțumiri Ambasadei României în Cipru și Excelenței Sale, Dan Mihalache, pentru sprijinul acordat organizării evenimentului.

În cadrul manifestării culturale, organizatorii au prezentat publicului din Nicosia documentare inedite despre viața și creația marelui sculptor născut la Hobița, precum și conferința „De la studioul parizian la ansamblul monumental de la Târgu Jiu”, susținută de Doina Lemny, fost curator al Muzeului Național de Artă Modernă din cadrul Centrului Pompidou și una dintre cele mai autorizate voci internaționale în studiul operei lui Constantin Brâncuși. Evenimentul de la Nicosia marchează debutul internațional al Anului Internațional Brâncuși și confirmă angajamentul autorităților din Târgu Jiu de a promova patrimoniul cultural brâncușian la nivel global, în spiritul universalității dorite de marele artist.

Articole recente