Începând de mâine, la Craiova, se va desfășura prima ediție a celui mai mare Târg de Turism din Oltenia. În cadrul acestei manifestări expoziționale, mai mulți touroperatori și agenți de turism vor prezenta atracţiile turistice din zona pe care o reprezintă.
Prima ediție a Târgului de Turism al Olteniei își deschide porțile în perioada 18-20 martie. Evenimentul se desfășoară în incinta Centrului Multifuncțional din Craiova .
Pe parcursul a trei zile, între orele 10.00-18.00, mai mulți touroperatori și agenții de turism din România și câte o agenție din Bulgaria și una din Spania îşi vor expune ofertele de turism în incinta Centrului Multifuncțional din Craiova. Cum românii au început să aleagă ofertele turistice din străinătate, cu toate cheltuielile incluse în prețul biletului,și hotelierii din România au început să se găndească tot mai mult la această variantă.
Organizatorii Târgului de Turism Oltenia și partenerii lor au mari așteptări de la prima ediție a acestei manifestări expoziționale.


