Un tânăr de 26 de ani, din comuna Moțca, județul Iași, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. El este acuzat de furt calificat. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 3 noiembrie a.c., bărbatul, împreună cu alți doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 33 și 44 de ani, din comuna Moțca, județul Iași, sub pretextul cumpărării unor bunuri, au pătruns în locuința unei femei, de 63 de ani, din comuna Padeș, de unde i-ar fi sustras suma de 1.500 de euro și 10.000 lei. În cauză, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, iar astăzi tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, pentru dispunerea de măsuri legale.


