Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, fiind cercetat într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Potrivit procurorilor, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioadele ianuarie–decembrie 2024, ianuarie–decembrie 2025 și octombrie 2025–aprilie 2026, acesta ar fi recrutat și exploatat sexual, succesiv, trei victime minore, cu vârste de 15, 13 și, respectiv, 14 ani. Anchetatorii susțin că suspectul ar fi profitat de vulnerabilitatea victimelor, determinată, între altele, de probleme familiale, lipsa educației, naivitate și dificultăți materiale. Potrivit probatoriului administrat, acesta le-ar fi atras prin promisiunea unei relații de iubire și, ulterior, prin acte de violență fizică și psihică, le-ar fi transportat în mai multe locații din județul Dolj. În aceste locații, conform anchetatorilor, victimele ar fi fost determinate să practice prostituția, în folosul inculpatului. Ieri, procurorii au dispus reținerea tânărului. Ulterior, cauza a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Tânăr de 22 de ani, reținut pentru trafic de minori. Trei victime, cu vârste între 13 și 15 ani
- Advertisement -


