„La data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.J. 673 Motru, fără a poseda permis de conducere. Totodată, în continuarea cercetărilor s-a stabilit că autoutilitara este proprietatea unei societăți comerciale, din municipiul Motru şi a fost sustrasă de către tânăr, de la sediul firmei unde se afla parcată, neasigurată şi cu cheile în contact.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi furt în scop de folosinţă„, a transmis IPJ Gorj.


