Sute de profesori din Gorj vor să obțină un post de titular! Așa se face că, aproximativ 900 de cadre didactice și-au depus dosarele pentru a participa la examenul de titularizare care va avea loc pe 30 iulie.
Desfăşurarea probei scrise va avea loc la 30 iulie, iar primele rezultate vor fi afişate la 5 august. Înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare se vor face în perioada 5-6 august, iar rezultatele finale vor fi anunţate pe data de 8 august. La nivelul județului, vor fi constituite trei centre de examinare.
Nemulțumiții pot depune contestații.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la cea practică sau la inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, cadrele didactice trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la cea practică sau la inspecţia specială în profilul postului.
Reporter: Alexandra Cruceru


