Sute de polițiști, în stradă! Vezi de ce!

- Advertisement -

„Poliţiştii gorjeni vor fi prezenţi la datorie zilnic, în perioada minivacanţei de 1 Mai, pentru a adopta cele mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative.

Zilnic, aproximativ 130 de polițiști de ordine publică, 30 de la structurile de poliţie rutieră, 20 specializați în investigaţii criminale, precum și polițiști de la alte structuri vor fi la datorie, acționând cu prioritate, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele aglomerate, staţiunile turistice şi zonele de agrement.

Peste 80 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Pe linie de ordine publică se vor lua măsuri pentru:

  • Intensificarea activităţilor specifice de prevenire şi combatere a infracţiunilor cu violenţă şi a oricăror acţiuni de natură să împiedice desfăşurarea normală a manifestărilor specifice acestor sărbători.

  • Acordarea asistenţei tehnice de specialitate agenţilor economici, societăţilor comerciale şi turistice, în domeniul organizării şi funcţionării sistemelor de pază şi alarmare, transportului şi depozitării bunurilor/valorilor şi verificarea modului în care se execută paza la obiective, în special la cele unde se colectează şi transportă valori monetare (hipermarketuri, bănci, societăţi comerciale etc.), în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative.

Pe linie de combatere a infracţiunilor de natură judiciară, polițiștii vor asigura:

  • Intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona lăcaşurilor de cult, barurilor, discotecilor şi a altor locuri pretabile, precum şi monitorizarea stărilor conflictuale.

    • Desfăşurarea de activităţi în colaborare cu structurile de ordine publică şi poliţie rutieră, în vederea prevenirii şi combaterii furturilor de şi din auto, a faptelor de cerşetorie, vagabondaj, prostituţie-proxenetism şi asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică.

    Pe linie de combatere a infracţiunilor de natură economică se urmărește:

    • Organizarea unor acţiuni comune cu reprezentanţi ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru verificarea legalităţii activităţilor comerciale din pieţe, târguri şi centre agroalimentare, în scopul prevenirii şi combaterii încălcării prevederilor legale specifice acestui domeniu.

    • Efectuarea de verificări, potrivit competențelor, cu privire la respectarea cadrului normativ care reglementează desfășurarea activității operatorilor/furnizorilor/ prestatorilor de servicii turistice la nivelul unității administrativ-teritoriale.

    Pe linie de arme, explozivi şi substanţe periculoase polițiștii vor desfăşura activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere regimului armelor, muniţiilor şi substanţelor explozive, în special a portului şi folosirii în locuri publice a armelor de foc.

    Pe linie de siguranţă rutieră se vor institui măsuri pentru:

    • Asigurarea prezenţei active a efectivelor de poliţie rutieră pe căile de acces, ce converg spre lăcaşurile de cult şi zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre/dinspre staţiunile turistice.

    • Folosirea aparaturii de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, de către Serviciul Rutier şi formaţiunile teritoriale de poliţie rutieră.

    Înainte de a pleca la drum, recomandăm conducătorilor auto să verifice starea autovehiculului, să se asigure de buna funcţionare a frânei de serviciu, a celei de mână, a instalaţiilor de iluminare-semnalizare.

    De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic şi să respecte regimul legal de viteză, normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule.

    Poliţiştii vă urează DRUM BUN şi fără evenimente rutiere!”, a transmis IPJ Gorj. 

Articole recente