Şi-au tocit coatele pe băncile facultăţii ca să îngroaşe acum numărul şomerilor din Gorj. Este vorba despre 700 de intelectuali din judeţ care nu şi-au găsit niciun loc de muncă după studiile superioare. Mai grav este că un sfert dintre ei se află pe lista celor neindemnizaţi, fiind nevoiţi să ceară ajutorul părinţilor. Şi atunci nu mai e de mirare că mulţi elevi vin să întrebe de joburi imediat după liceu. Veştile pentru ei sunt cele mai bune în această perioadă.
Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj anunţa o scădere spectaculoasă a numărului de şomeri, după ani la rând în care rata şomajului a crescut alarmant în judeţ.
Din 2008 nu s-a mai înregistrat un număr atât de mic de şomeri.
Cea mai bună veste este însă aceea că oferta de joburi este mai bogată ca niciodată la Gorj.
Printre cei peste 9.900 de şomeri din Gorj se află şi aproximativ 700 de tineri cu studii superioare. Cifrele i-au speriat pe unii dintre elevii care au absolvit recent liceul. Aceştia au hotărât să treacă direct la muncă, iar dacă vor şi facultate o vor urma în paralel cu jobul. Şi nu au deloc pretenţii, când vine vorba de remuneraţie.
În judeţul Gorj, din populaţia totală de peste 380.000 de persoane, aproximativ 75.000 sunt salariaţi, iar 134.000 de oameni, cu vârste cuprinse între 15 şi 74 de ani, au muncit cel puţin o oră în viaţa lor. În total, 253.000 de gorjeni ar putea oricând să muncească, dacă ar avea şi unde să facă acest lucru.
Reporter: Loredana Ficiu


