Afaceristul Ninel Potârcă a ieșit astăzi din penitenciar. Nu pentru că ar fi fost pus în libertate, ci doar a fi prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Gorj. La finalul procesului în care este judecat pentru evaziune fiscală, fostul candidat la șefia statului a primit o veste neașteptată. Instanța nu a făcut altceva decât să-i prelungească suspansul.
În ziua în care aștepta sentința într-un dosar de evaziune fiscală, Ninel Potîrcă a aflat că judecătorii de la Tribunalul Gorj au amânat pronunțarea hotărârii la data de 6 februarie. În prezent, omul de afaceri se află în penitenciar, unde execută o pedeapsă de șase ani de închisoare, pentru fapte similare. Hotărârea de la Târgu-Jiu nu va fi definitivă, însă pe 5 februarie va primi verdictul într-un alt dosar, aflat la Curtea de Apel Craiova, în care este acuzat că i-ar fi dat mită unui lichidator judiciar. Bărbatul supranumit ”Obama de Meteor” a ajuns după gratii în luna septembrie a anului trecut. Acesta s-a declarat nemulțumit de faptul că a fost privat de libertate, printr-o decizie a instanței supreme, avertizând că va face plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că în timpul cercetărilor ar fi fost comise mai multe nereguli, pentru care va cere daune morale.


