Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu şi-a azi dat demisia din PSD, dar şi din Parlament! Acesta spune că se va retrage din viaţa politică, pentru câţiva ani, din cauza dezamăgirilor pe care le-a avut. Colegii de partid spun că supărarea lui vine în urma şedinţei care a avut loc pentru validarea candidaţilor la parlamentare, când nu a mai fost votat pentru un nou mandat.
Mugurel Surupăceanu şi-a dat demisia în această dimineaţă din PSD, după 15 ani de activitate. S-a prezentat personal la partid. Social-democratul nu a precizat în demisie motivele acestei decizii, spune însă că a suferit mai multe dezamăgiri.
Foştii colegi de partid ai acestuia cred că motivul pentru care şi-a dat demisia este că nu a mai fost confirmat pentru o noua candidatură.
Mugurel Surupăceanu a fost criticat de mai mulţi primari PSD, că nu a făcut nimic pentru ei, în calitate de parlamentar, motiv pentru care au spus clar că nu îl vor mai susţine. În aceste condiţii, cel care va candida acum pe colegiul doi este Mihai Weber.


