Victor Banţa este membru în Biroul Permanent Judeţean interimar al Partidului Naţional Liberal Gorj. Chiar dacă iniţial nu s-a regăsit pe lista persoanelor care fac parte din structură, liberalul a primit o veste bună la sfârşitul săptămânii trecute. Mai exact, conducerea centrală a partidului a stabilit ca şi Banţa să fie inclus în noul birou.
În momentul în care s-a făcut publică lista cu persoanele care fac parte din noua structură, liberalii cu ştate vechi în partid au criticat selecţia făcută de preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu. Victor Banţa spune că decizia a fost luată după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele, Klaus Iohannis.
Din Biroul Permanent Judeţean interimar al PNL Gorj nu fac însă parte Radu Angheloiu, Pantelimon Manta, Marcel Romanescu şi Doru Taşcău.


