A cerut să fie pus în libertate acolo unde a fost arestat preventiv de judecători. Este vorba despre afaceristul Gabriel Sulugiu, acuzat de şantaj şi spălare de bani. Curtea de Apel Craiova i-a respins însă recursul formulat împotriva deciziei magistraţilor de la Tribunalul Gorj, care nu i-au admis cererea de liberare sub control judiciar. Hotărârea de astăzi este definitivă.
Gabriel Sulugiu a fost arestat preventiv pe 9 iulie, când Curtea de Apel Craiova a decis să stea 29 de zile după gratii. Tot în Bănie a cerut astăzi să fie pus în libertate sub control judiciar, însă instanţa i-a respins acţiunea, după analizarea recursul formulat de acesta. Afaceristul a intrat în atenţia oamenilor legii după ce a fost reclamat de un tânăr pe care l-a împrumutat cu 200.000 lei, bani pe care i-a retras din contul societăţii sale. Victima susţine că ulterior a plătit dublu, fiindu-i solicitate dobânzi din ce în ce mai mari pentru acest împrumut, şi nu oricum, ci prin ameninţări.


