Subvenţii mici, cereri puţine

0
0

Agricultorii gorjeni nu se înghesuie să beneficieze de subvenţii pentru motorină. Asta reiese din numărul de cereri ajunse în acest sens la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Astăzi a fost ultima zi de depunere a documentelor.

Gorjenii pot reduce cheltuielile cu motorina folosită de utilajele agricole, prin subvenţii acordate de la bugetul de stat. Ei trebuie să îi notifice pe funcţionarii APIA privind cantitatea de carburant pe care o vor consuma în viitorul an agricol. Aşa se face că în 2011, la sediul instituţiei veniseră 54 de cereri de acord. Deşi puţine, acestea nici măcar nu s-au concretizat în totalitate, pentru că doar câţiva agricultori au mai depus noi cereri în intervalul 1-31 iulie.

Potrivit şefilor APIA Gorj, reducerea de care au parte agricultorii este de 1,28 de lei faţă de preţul de la pompă. În aceste condiţii, mulţi dintre cei care efectuează lucrări agricole preferă să facă rost de motorină prin alte mijloace, ajungând cu economiile tot acolo. Condiţiile ce trebuie respectate îi descurajează şi ele pe mulţi.

Deşi în lucrările agricole din sectorul vegetal se consumă de obicei cantităţi importante de motorină, gorjenii au cerut la acest capitol subvenţii pentru doar 23,8 tone de carburant.