Structura noului an şcolar

- Advertisement -

Noul an şcolar, în care sunt înscrişi peste trei milioane de elevi, are peste 170 de zile de cursuri, o vacanţă de iarnă mai lungă cu o săptămână, aceleaşi examene la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, iar pentru prima dată, liceenii din clasele XI-XIII primesc subvenţie de 55 de lei pentru manual, potrivit Mediafax.

Cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor, Ministerul Educaţiei a modificat structura noului an şcolar, care fusese stabilită iniţial în iulie, prin ordin de ministru. Una dintre schimbările aduse prin noul document este aceea că elevii vor avea o vacanţă de iarnă prelungită de la două la trei săptămâni, respectiv din 19 decembrie până în 10 ianuarie. Vacanţa de vară va începe însă cu o săptămână mai târziu, respectiv nu din 17 iunie, cum era prevăzut iniţial, ci din 24 iunie.

O altă schimbare este aceea că vacanţa de vară nu se mai termină pe 4 septembrie 2016, pentru ca anul şcolar 2016-2017 să înceapă cu o săptămână mai devreme, cum prevedea structura aprobată anterior, ci pe 11 septembrie.

Şi tot cu puţin timp înainte de începerea cursurilor, Guvernul a decis ca elevilor din clasele a XI-a, a XII-a şi a XIII-a din învăţământul liceal de stat să li se deconteze cheltuielile pentru achiziţionarea de manuale şcolare, în limita a 55 de lei. Aproximativ 362.00 de elevi vor primi aceşti bani pentru manuale, însă acestea trebuie să fie dintre cele de pe lista aprobată de Ministerul Educaţiei. Liceenii îşi vor recupera banii cheltuiţi pentru manuale după ce depun la secretariatul şcolii o solicitare scrisă şi factura pentru cărţile cumpărate.

(A.P)

elevi

Articole recente