Potrivit unui ordin aprobat de ministrul Educației, cursurile noului an școlar 2017 – 2018 ar trebui să înceapă luni, 11 septembrie, însumând 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni). Structura noului an școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 — 2 februarie 2018) și semestrul al II-lea (12 februarie 2018 — 15 iunie 2018).
,,Trebuie să respectăm vacanţele şi sărbătorile legale care sunt prevăzute la nivel naţional prin lege. Un nou calendar pentru anul şcolar va fi realizat în viitor pe baza unor discuţii care vor fi la nivelul direcţiilor din Ministerul Educaţiei Naţionale şi pe baza analizelor care se vor face după experienţa anilor precedenţi. Nu putem să spunem că va fi la fel ca anul acesta sau la fel ca cel de acum doi ani de zile” , a precizat Pavel Năstase, ministrul Educatiei.
Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:
vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018)
vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018)
vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018)
vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018)


