Ștrand de un milion de euro la Motru. Municipiul beneficiază de o bază de agrement de talie europeană. Primăria localității a inaugurat de curând un complex realizat pe fonduri europene, dar și cu participare din bugetul instituției. Localnicii, în special tinerii, sunt încântați pentru că nu vor mai fi nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge la cel mai apropiat ștrand.
De câteva zile, tinerii din municipiul Motru au motive de bucurie. Asta pentru că în localitate s-a deschis un complex de agrement prevăzut cu trei piscine, terenuri de fotbal, de tenis de picior,dar și loc de joacă pentru cei mici. Investiția a fost inaugurată la început de sezon, iar tinerii au și apărut la piscină.
Realizarea acestei investiții a dus și la crearea de locuri de muncă.
Este singurul ștrand înființat pe raza municipiului Motru.


