Ieşenii au ieşit mai bine decât sperau din seria infernală în care au întâlnit patru dintre echipele de top ale ligii I. După eşecul din Copou cu CFR Cluj (0-2), mulţi anticipau un parcurs dezastruos în următoarele trei meciuri, dar elevii lui Flavius Stoican s-au autodepăşit şi au obţinut cinci puncte în faţa unor echipe cu pretenţii la titlu. După ce a remizat cu FCSB în deplasare, Iaşiul a învins Dinamoîn Copou, la capătul celui mai bun meci din acest sezon, după care a urmat o nouă remiză în deplasare , 0-0 cu fosta campioană Astra Gurgiu. Preşedintele lui CSM Poli Iaşi, Adrian Ambrosie, este de părere că echipa din Copou are potenţial să se bată pentru un loc de play-off, după nivelul arătat în ultimele meciuri: ”Meciul cu Astra a fost ca un test pentru noi. Chiar dacă am întâlnit o echipă mult schimbată faţă de sezonul trecut, am întâlnit un adversar redutabil, iar punctul obţinut ne mulţumeşte. Sigur, dacă am fi forţat mai mult, am fi putut câştiga acest joc, dar un punct pe terenul Astrei este bun pentru noi. Este important că nu am pierdut şi am ajuns la trei meciuri consecutive fără înfrângere. Cinci puncte cu FCSB, Dinamo şi Astra este un bilanţ foarte bun, iar jocul echipei ne-a arătat că avem potenţial pentru a ne bate la play-off”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.
Oficialul din Copou susţine că lotul va fi completat în următoarea perioadă cel puţin cu un atacant. ”Meciurile din ultima vreme au scos în evidenţă punctele forte, dar şi punctele slabe. E clar că mai avem nevoie de un atacant, de un fundaş central. Flavius (n.r. antrenorul Flavius Stoican) mai vrea un număr 9, un atacant de careu. Suntem în discuţii cu grecul Pantelis Kapetanos, dar şi cu alţi atacanţi. Încercăm să aducem un atacant mai tânăr, rapid”, a completat Ambrosie.
Stoican şi-a scos elevii la un grătar
După două zile libere, elevii lui Flavius Stoican au revenit astăzi la antrenamente. În cursul dimineţii, ieşenii au avut programată o şedinţă de refacere, după care întreaga echipă a ieşit la un grătar, la baza de agrement Ciric. Ideea a fost a antrenorului Flavius Stoican, care încearcă astfel să-i apropie cât mai mult pe jucători şi să menţină o atmosferă cât mai destinsă în vestiar, scrie prosport.


