Autoritățile județene caută soluții blocajele înspre și în stațiunea Rânca. În acest sens, oficialii de la Gorj vor lua măsuri începând din acest weekend. Stațiunea montană va fi împânzită de polițiști, iar pe viitor turiștii care vor să urce la Rânca o pot face doar cu telescaunul. Reamintim că a fost haos la munte, turiștii au luat cu asalt stațiunea, iar ambuteiajele în trafic nu au întârzit să apară.
După aglomerația de weekendul trecut din stațiunea Rânca, autoritățile caută soluții că să deblocheze traficul în zona montană. Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu s-a întâlnit cu autoritățile locale din Baia de Fier și Novaci pentru a pune la punct planul de bătaie. Trimisul Guvernului în teritoriu are și un anunț pentru șoferii indisciplinați în trafic. Pentru că și-au lăsat mașinile la voia întâmplării duminica trecută, blocând traficul în zonă, conducătorii auto vor primi amenzile, acasă, prin poștă.
Oficialii județului propun chiar să restricționeze accesul în stațiunea montană. Prefectul Marcel Iacobescu spune că, cel mai probabil, vor proceda ca în orașul vecin, la Straja. Mașinile vor rămâne într-o parcare amenajată la poalele munților, iar turiștii vor urca în stațiune cu telecabina. Însă, proiectul este momentan în fază de obținere a studiilor de fezabilitate, iar până când va fi imeplementat e cale lungă.
Stațiunea este ocupată la capacitate maximă de sărbători. Turiștii pot urca spre munte doar cu mașinile echipate pentru iarnă, dar și cu lanțuri antiderapante. În
caz contrar, fac cale-ntoarsă chiar de la ieșirea din orașul Novaci, unde vor fi instituite frecvent filtre ale Poliției.
Stațiunea Rânca, împânzită de forțe de ordine
- Advertisement -


