Stație PECO, inaugurată în Bumbești-Pitic. O investiție de impact pentru comunitate

- Advertisement -

Azi a avut loc un eveniment important pentru locuitorii din Bumbești-Pitic. Este vorba despre inaugurarea unei noi stații PECO în localitate. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Irina Cojocaru, care a subliniat semnificația acestei investiții pentru dezvoltarea regiunii.

 

Stația PECO, modernă și construită conform celor mai recente standarde și reglementări de siguranță, este rezultatul unei colaborări între autoritățile locale și o familie de antreprenori din comuna Bumbești-Pitic. Alice și Claudiu Făsui, doi tineri antreprenori locali, au fost cei care au inițiat proiectul și l-au dus la bun sfârșit, oferind locuitorilor o facilitate deosebită, care va răspunde nevoilor de alimentare cu combustibil ale zonei.

Primăria Bumbești-Pitic a sprijinit acest demers investițional prin concesionarea terenului necesar pentru construcția stației. „Suntem mândri că avem în comună astfel de tineri antreprenori, care nu doar că își dezvoltă afaceri proprii, dar contribuie activ la bunăstarea întregii comunități. Alice și Claudiu Fasui sunt exemple de implicare și dedicare, iar stația PECO este o dovadă a angajamentului lor față de Bumbești-Pitic și locuitorii săi”, a declarat primărița Irina Cojocaru.

Această investiție este o oportunitate semnificativă pentru localitate, oferind nu doar facilități de alimentare, ci și locuri de muncă pentru comunitatea locală. Inaugurarea stației PECO marchează un nou pas în dezvoltarea infrastructurii din Bumbești-Pitic și reprezintă un exemplu de colaborare între autoritățile locale și antreprenorii din zonă.

Articole recente