Staicu, campion în sală

- Advertisement -

Clubul CS Pandurii Târgu Jiu a obținut cinci medalii la Campionatul Național de atletism pentru seniori și tineret, competiție ce a avut loc, în weekend, în sala de atletism din Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”. Alexandru Staicu a fost performerul delegației gorjene, urcând de patru ori pe podiumul de premiere.

Cinci atleți gorjeni au participat la naționalele de sală de la București, doi dintre ei urcând și pe podiumul de premiere. Elevul antrenoarei Viorica Dima, Alexandru Staicu, a fost surpriza plăcută, reușind să câștige patru medalii, una de aur  la 1.500 m tineret, două de argint, 3.000 m tineret și 1.500 m seniori și una de bronz, 3.000 m seniori.

După acest debut fulminant, Staicu își propune să ia medalie la fiecare concurs.

Idolii lui Staicu sunt Marius Ionescu, craioveanul care a participat la Olimpiada de la Londra, și multiplul recordmen etiopian Kenenisa Bekele. Gorjeanu e sceptic că le poate călca pe urme.

Alexandru Staicu are însă nevoie și de susținere financiară pentru a continua înalta performanță, banii oferiți de club fiind insuficienți.

Surpriza delegației gorjene a fost Elena Moagă, bronz în proba de 3.000 de metri. Moagă este alergătoare de fond, participând la această probă doar pentru a-și face antrenamentul.Junioara Andreea Pîșcu s-a comportant onorabil în concursul senioarele, încheind pe locul 9 cursa de 800 de metri.

Articole recente