Cea de-a 12-a ediție a Ștafetei Veteranilor Invictus este în plină desfășurare, aducând un omagiu eroilor României prin efort, unitate și devotament. Voluntarii au pornit pe trei trasee simbolice – albastru, galben și roșu – traversând țara și oprindu-se la monumentele eroilor locali. Luni, echipa albastră a ajuns la Motru și la Târgu Jiu, după ce a parcurs peste 80 de kilometri între Drobeta Turnu Severin și municipiul lui Brâncuși. Voluntarii, printre care se numără atât militari activi și în rezervă, cât și civili, au adus ștafeta pe Calea Eroilor, oprindu-se simbolic la Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului.
„Suntem pe Calea Eroilor, după cum știm foarte bine, Calea Eroilor e gândită, concepută și construită de marele Brâncuși, căruia, la fel, trebuie să îi aducem și să îi purtăm respect”, a declarat Dan Zidaru, voluntar Invictus și coordonator al Ștafetei Albastre.
De la Târgu Jiu, locotenent-colonel Raluca Popescu, comandantul Batalionului 24 Infanterie, a preluat simbolic ștafeta și a predat-o următoarei echipe.
„Am avut și militari care au alergat pe traseu de la Masa Tăcerii la Coloana Infinitului. Este un moment de mândrie și recunoștință față de toți cei care au servit țara sub tricolor”, a spus aceasta.

Ștafeta albastră își continuă drumul marți, traversând Carpații prin Pasul Vulcan, în timp ce ștafeta roșie pleacă din Piatra Neamț spre Iași, iar cea galbenă pornește din Sighișoara spre Târgu Mureș. Toate cele trei trasee vor conflua la Carei, pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române – momentul simbolic în care România a fost eliberată în totalitate, în 1944.
Evenimentul Invictus nu este doar o competiție de anduranță, ci o manifestare a respectului față de veteranii români răniți în teatrele de operații, un gest care adună mii de kilometri, dar și mii de inimi unite de același ideal: onoare, respect și recunoștință pentru eroi.

„Patriotismul nu se măsoară în vorbe, ci în fapte. Dragostea de țară și de oamenii ei nu înseamnă lozinci și gesturi zgomotoase, ci ceea ce alegem să facem, zi de zi, cu respect și responsabilitate. În urmă cu trei ani, am avut șansa să-l cunosc pe Dan Zidaru, voluntar Invictus și coordonator al Ștafetei Albastre. Dan nu este militar, lucrează în mediul privat, dar trăiește în spiritul celor care servesc țara. Știe, mai bine decât mulți, ce înseamnă să îți iubești patria prin fapte, nu prin vorbe. Să o cinstești și să-i respecți pe cei care o apără, chiar și atunci când drumul este lung și plin de provocări”, a declarat Iani Gîrbaciu, subprefectul județului Gorj și unul dintre colaboratorii evenimentului.
Până pe 25 octombrie, când steagurile celor trei echipe se vor întâlni la Carei, mesajul Ștafetei Veteranilor Invictus continuă să se audă clar, din oraș în oraș: România are eroi, iar recunoștința nu se oprește niciodată din alergat.


