Casa Iris din municipiul Târgu-Jiu oferă adăpost pentru persoanele care nu au un acoperiș deasupra capului. Aici este locul în care își duc existența mai multi oameni sărmani care au rămas fără ajutor din partea familiei. Povestea de viață a fiecăruia dintre locatari este una tristă, însă aici primesc sprijinul de care au nevoie.
Centrul Social de Urgență pentru Persoanele fără Adăpost din municipiul Târgu-Jiu oferă sprijin pentru persoanele aflate în dificultate. În acest moment, Casa Iris adăpostește câteva zeci de târgujieni care au o situație foarte delicată. 16 bărbați, nouă femei și trei minori beneficiază de cazare, de servicii de igienă corporală, de asistență medicală permanentă, dar și de sprijin pentru integritate socială și servicii de consiliere psihologică. De cele mai multe ori persoanele care solicită ajutor sunt bătrânii.
În acest loc am întâlnit-o și pe Stângaciu Viorica, o femeie în vârstă de 65 de ani, care, deși are doi copii, unul aflat în Spania și altul în Târgu-Jiu, a fost pe punctul de a rămâne pe străzi, însă cu puțin noroc a ajuns să afle de Casa Iris. De două luni locuiește în acest loc și este mulțumită de șansa primită.
Sub același acoperiș se află și un tânăr, de 30 de ani din Petroșani care s-a stabilit în municipiul Târgu-Jiu. Rămas fără sprijinul familiei a ajuns în Casa Iris, iar acum își caută un loc de muncă. Este optimist și speră ca viața să-i ofere o nouă șansă la integritate socială.
Centrul Social de Urgență pentru Persoanele fără Adăpost din municipiul Târgu-Jiu oferă persoanelor care nu au o locuință, sprijin pentru 30 de zile, după care se reevaluează cazul, iar în funcție de situația fiecărei persoane se poate prelungi sau nu perioadă de asistență socială.


