Sporurile vin în campanie

- Advertisement -

Cei aproximativ 1.000 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului îşi vor primi sporurile înapoi. Consilierii judeţeni au decis astăzi ca angajaţii instituţiei să beneficieze de bonusuri de până la 50 la sută din salariul de bază. Şefii vor avea şi ei parte de majorări salariale.

Autorităţile judeţului au aşteptat campania electoarală, pentru a le acorda în sfârşit angajaţilor DGASPC sporurile, tăiate acum aproximativ doi ani. În şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean de astăzi s-a stabilit că fiecare salariat va beneficia de bonusuri între 15 şi 50 la sută din salariul de bază, începând cu luna viitoare. În timp ce sporurile sunt absolut meritate de unii dintre salariaţi, nu la fel se poate spune şi despre cei din conducerea direcţiei. Lefurile acestora vor creşte cu 15 procente. Tot cu 15 la sută vor creşte şi salariile celor care lucrează cu un simplu calculator sau conduc maşinile instituţiei.

Unii dintre angajaţi nu au aşteptat însă campania, pentru a-şi primi sporurile şi au acţionat instituţia în instanţă. Unii dintre ei au şi câştigat deja bani în plus la salariu. Ceilalţi abia din iunie vor avea parte de o leafă mărită.

Şefii judeţului prevăzuseră de mult timp bani în buget pentru majorările salariale. Abia în plină campanie electorală au găsit de cuviinţă să acorde sporurile în condiţiile în care măsura putea fi luată inclusiv anul trecut.

Articole recente