Spital fara apa calda si caldura

- Advertisement -

Spitalul Județean de Urgență din Craiova nu are nici căldură și nici apă caldă. Bolnavii spun că sunt nevoiți să-și aducă de acasă pături sau calorifere pentru a putea sta în saloane. Inclusiv personalul medical se plânge de condițiile în care trebuie să lucreze.

Bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă din Craiova sunt nevoiţi să îndure frigul din saloane. Oamenii dorm îmbrăcaţi, cu căciuli pe cap sau acoperiţi cu câte 2-3 pături.
“Este foarte frig. Eu sunt bolnav de cancer şi sunt nevoit să vin să-mi fac tratamentul cu citostatice. Noaptea dorm cu aeroterma la cap. Suntem ţinuţi ca nişte animale”, a declarat o pacientă internată la secţia de Oncologie a spitalului.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă susţine că încearcă de luni întregi să rezolve problema.
„De vină sunt schimbătoarele de temperatură care sunt extrem de vechi. Nu au fost înlocuite de peste 10 ani. S-a organizat licitaţie în vară şi firma care a câştigat ne-a transmis că în câteva zile vin instalaţiile şi imediat le vom monta.”, a declarat Cristiana Geormăneanu, purtător cuvânt SJU Craiova.

Reprezentanții unității medicale au mai declarat că speră ca până la sfârşitul săptămânii spitalulul să aibă căldură.

Articole recente