Spectacol cu Radu Beligan, la Severin

- Advertisement -

Sală arhiplină, la spectacolul în care maestrul Radu Beligan a jucat, seara trecută, la Drobeta Turnu Severin. Peste 800 de spectatori au venit să-l vadă pe actorul și regizorul nonagenar. Intrarea la evenimentul care s-a desfașurat în sala de evenimente a Palatului Cultural din municipiu a fost liberă.

Renumitul spectacol “Egoistul”, cu Radu Beligan în distribuție, a fost jucat seara trecută în proaspăt inauguratul Palat Cultural din Drobeta Turnu Severin. Intrarea a fost liberă, iar severinenii au ocupat integral sala de spectacole în doar 20 de minute de la deschiderea ușilor. Pentru cei care nu au prins un loc în incinta Palatului Cultural, organizatorii au transmis în timp real piesa și în aer liber. Și aici, zeci de severineni au asistat, încântați, la spectacolul “Egoistul”.

Maestrul Radu Beligan, ajuns la venerabila vârstă de 97 de ani, este atât actor, cât și regizor al spectacolului de teatru “Egoistul”. Piesa, autobiografică, este scrisă de Jean Anouilh și a avut premiera românească în urmă cu mai bine de 11 ani, în aceeași formulă, din care mai fac parte: Silviu Biriș, Sanda Toma și Lamia Beligan, fiica marelui actor.

Articole recente