Spectacol caritabil la Târgu Jiu
Cântăreţi şi actori, pe scenă, pentru salvarea unui băiat de 14 ani
Un băiat de 14 ani din Târgu Jiu are mare nevoie de ajutor. El are mai multe afecţiuni, printre care şi obezitate morbidă, având mare nevoie de o operaţie urgentă pe inimă. Cazul său a ajuns în atenţia Uniunii Femeilor din Gorj, o asociaţie cu multe acţiuni de caritate care va organiza un spectacol deosebit, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu”. Despre acest eveniment a vorbit, la Sud FM, Andreea Popa, preşedinta filialei de la Târgu Jiu a Uniunii Femeilor din Gorj.
Andreea Popa spune că situaţia băiatului este impresionantă şi prin faptul că părinţii săi, au pierdut pierdut deja un copil. Astfel,pentru a fi salvat, băiatul trebuie să suporte o intervenţie chirurgicală dificilă, pe inimă,în data de 2 decembrie, moment aşteptat cu mare teamă, dar şi speranţă, de familie
Spectacolul de caritate va avea loc în data de 28 noiembrie iar preţul unui bilet este de numai 20 de lei. Astfel, pe scenă vor urca artişti ai muzicii folk, ai muzicii populare dar şi actori ai Teatrului „Elvira Godeanu”, a anunţat Andreea Popa.
Andreea Popa, preşedinta Uniunii Femeilor Târgu Jiu
Uniunea Femeilor din Gorj s-a implicat în multe acţiuni de caritate, ajutând copii bolnavi de cancer, tineri aflaţi în dificultate dar şi mame singure . De asemenea, pentru sărbători, asociaţia s-a pregătit cu aproximativ 100 de pachete pe care să le acorde persoanelor aflate în dificultate.


