Contestaţia la executare, transmisă de comisia din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, în cazul soţului îndrăgitei interprete Niculina Stoican, va fi analizată mâine dimineaţă, la Curtea de Apel Craiova, iar hotărârea va fi definitivă. Soţul său a fost trimis în judecată, alături de Genică Boerică şi alte 10 persoane, pentru obţinerea ilegală de rambursări de TVA de 13,6 milioane de lei. Bărbatul a fost condamnat la şase ani de închisoare de judecătorii din Bucureşti. Potrivit rechizitoriului, în perioada iunie 2001 – iunie 2003, în diverse forme de participaţie penală şi prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpaţii ar fi solicitat şi obţinut de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj suma de 13,6 milioane de lei. Contestație la executare s-a făcut potrivit articolului 598 din Noul Cod Penal, care prevede amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. Prima instanţă, Tribunalul Gorj, a respins sesizarea.


