Sofer fugar, urmarit de politisti

- Advertisement -

Șofer fugar, urmărit de polițiștii doljeni! Este vorba despre un individ de 30 de ani, care nu a fost prins nici până în aceste momente și, potrivit poliției, nu are permis de conducere. El nu a oprit mașina la semnalele oamenilor legii, a fugit, a abandonat autoturismul pe o stradă din Craiova și s-a făcut nevăzut. În mașină, polițiștii au găsit un singur minor de 11 ani.

Potrivit IPJ Dolj, în mașină a mai fost găsit și un copil în vârstă de 11 ani care nu este fiul celui care conducea autoturismul. În acete momente, poilițiștii îl caută pe fugar.

„Polițiștii Biroului Rutier Craiova au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe strada Brestei. Întrucât conducătorul nu a oprit, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, până pe strada Țărăncuței, unde acesta a abandonat autoturismul și a fugit. Un minor de 11 ani, din Craiova, pasager în autoturism a fost depistat de polițiști”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Polițiștii desfășoară activități în vederea depistării persoanei care se afla la volan. Din primele date se pare ca ar fi vorba despre un barbat de 30 de ani, din Craiova, care nu are dreptul de a conduce autovehicule, mai spun reprezentanții IPJ Dolj.

Articole recente