Un tânăr de 33 de ani, din Craiova, a pus polițiștii de la Rutieră pe jar, în această dimineață. Echipajul aflat pe bulevardul Dacia i-a făcut semn să oprească autoturismul Volskwagen, cu care se îndrepta spre cartierul Craioviţa Nouă. Șoferul i-a ignorat pe oamenii legii, motiv pentru care a început urmărirea acestuia. Bărbatul a coborât din mașină în zona staţiei Peco Consul şi a luat-o la fugă printre blocuri. Ionuţ Pîrvulescu a fost prins de polițiști cu ajutorul unor trecători. Ulterior s-a constatat și motivul pentru care a dat bir cu fugiții: nu are permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice, etilotestul indicând 0,67 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. (L.F.)



