- Advertisement -
Polițiștii de la Rutieră au surprrins, în urmă cu puțin timp, un bărbat care conducea un autoturism cu viteză excesivă pe Autostrada A1. Bărbatul de 27 de ani, din municipiul Brăila, conducea o mașină, pe tronsonul Timișoara – Arad, pe sensul de mers spre Timișoara, cu viteza de 208 km/h. Conducătorul auto a primit o amendă în valoare de 877,5 lei. Oamenii legii i-au reţinut permisul de conducere, pentru 90 de zile.
Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. (L.F.)



