Detalii halucinante ies la iveală în cazul crimei de la Bucureasa. Potrivit rechizitoriului, eleva acuzată de omor şi iubitul acesteia au plănuit pas cu pas momentul comiterii oribilei fapte. „Victima a mers după inculpat în spatele casei şi acolo inculpatul i-a aplicat în zona capului mai multe lovituri cu cârligul din fier, doborând-o la pământ. La un moment dat s-a apropiat de cei doi şi inculpata care l-a lovit pe tatăl său cu un vătrai în cap, apoi i-a înmânat vătraiul inculpatului, zicându-i «loveşte-l cu acesta!». Inculpatul susţine că a continuat să o lovească pe victimă circa 15 minute și nu a abandonat-o până când aceasta nu a mai mișcat, timp în care inculpata stătea şi privea”, se precizează în rechizitoriu. Relaţia dintre elevă şi tatăl ei era tensionată, mai ales după ce au apărut pe internet fotografii indecente ale inculpatei şi a fost contactată de DIICOT, în legătură cu o reţea de prostituţie. Mai multe detalii în cadrul jurnalulului TV SUD, de la orele 16.00, 18.00 şi 22.00.


