Atenţie la soare! Razele astrului pot provoca afecţiuni grave. Asta ne spun dermatologii, care atenţionează că expunerea la soare poate fi chiar fatală.
De la banalele insolaţii şi arsuri ale pileii, expunerea neprotejată şi prelungită la soare poate duce la apariţia unor boli de piele periculoase, cum ar fi cancerul.
Medicii îi avertizează mai ales pe cei care auprobleme şi nu numai să nu stea în soare, dar să folosească şi măsuri de protecţie.
Oamenii ştiu că cea mai bună măsură de protecţie este să stea în case.
În această perioadă, medicii recomandă evitarea pe cât posibil a razelor solare, la orele prânzului şi consumul a cât mai multor lichide.


