O slujbă religioasă de pomenire a sculptorului Constantin Brâncuși a avut loc sâmbătă, 15 martie, la Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului.
Aproximativ 100 de persoane au participat la ceremonia oficiată de un sobor de preoți de la Mănăstirea Lainici, în frunte cu starețul lăcașului de cult, arhimandritul Ioachim Pârvulescu. Printre cei prezenți s-au numărat reprezentanți ai administrației publice locale, precum Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani, dar și directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași. De asemenea, profesorii universitari dr. Moise Bojincă și dr. Ion Mocioi s-au implicat în organizarea evenimentului.
La slujbă au luat parte și membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, alături de o delegație numeroasă de brâncușiologi din Vâlcea și de numeroși participanți veniți din toate colțurile județului și ale țării pentru a-l comemora pe marele artist.
Mai multe detalii vor fi prezentate în Jurnalul TV Sud de luni!


