Situația locurilor disponibile la ATI- Covid19

autor: Marinel // 23 09 2021 // 99 Vizualizari

În data de 23 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1212 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1067 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 248 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 21 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 3 paturi libere la acest moment.
Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
*
Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:
Argeș – 2
Bihor – 1
Botoșani – 3
București – 3
Covasna – 1
Dolj – 4
Iași – 1
Mehedinți – 1
Sibiu – 3
Suceava – 2