Liderii de sindicat cer o nouă licitație pentru atribuirea contractului de bilete de tratament și odihnă, după ce conducerea CEO a decis anularea procedurii desfășurate în urmă cu o săptămână. Problema a fost pusă în discuție la Comisia Paritară care a avut loc astăzi.
Liderii de sindicat din Federația Națională Mine Energie nu sunt de acord cu propunerea administrației, aceea ca angajații să își achiziționeze singuri biletele, urmând ca administrația să deconteze banii ulterior.
Este obligatorie o nouă licitație, susține Ion Rușeț. Asta după ce administrația a decis anularea licitației organizată săptămâna trecută, unde câștigătoare a fost anunțată inițial societatea Sind Tour, ce aparține Federației Universul.
Sind Tour a câștigat licitația ca urmare a comisionului de doar 0,1% perceput. Ca urmare a unor suspiciuni vizavi de valoarea comisionelor percepute de toate societățile participante, administrația CEO a anulat licitația.


