Alba neagra la întâlnirea dintre sindicate și conducerea Complexului Energetic Oltenia! După ce liderii Federației Univers au anunțat că nu se vor prezenta săptămâna viitoare la negocieri, acum este rândul sindicaliștilor din FNME să afirme același lucru. Din acest motiv, negocierile pentru semnarea actelor adiționale la contractul colectiv de muncă s-ar putea amâna.
Conducerea gigantului energetic a anunțat că, săptămâna viitoare, liderii de sindicat sunt invitați la negocieri. Chiar dacă au cerut în nenumărate rânduri o astfel de îndrevedere, acum sindicaliștii refuză să participe la ea. Vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie, Dan Pârvulescu, a explicat motivele pentru care au decis să nu onoreze invitația.
Pârvulescu a dat asigurări că după ce se vor rezolva toate problemele, federația din care face parte va merge la negocieri.
Sindicaliștii au cerut în nenumărate rânduri ca semnarea actelor adiționale la contractul colectiv de muncă să se facă cât mai repede, iar acum dau un pas înapoi. Și mai ciudată este decizia celor din FNME, pentru că din acest motiv au intrat și în greva foamei.


