Simpli muncitori cu salariu record

- Advertisement -

Că se câştigă bine în construcţii, nu mai încape îndoială, dar, în Norvegia, dacă pui cărămidă pe cărămidă, primeşti o leafă record! Doi şomeri sunt ademeniţi peste hotare cu un salariu de, atenţie, 30 de euro pe oră, în funcţie de experienţă şi calificări. Durata contractului va fi de un an cu posibilitate de angajare permanentă. Şi au apărut deja primele solicitări, mai ales la Gorj nu sunt veşti prea bune şi se anunţă noi concedieri.

În timp ce străinii nu mai contenesc de luni bune cu oferte cu locuri de muncă, la Gorj se anunţă din nou disponibilizări. Aproape toţi angajaţii de la societatea Ermo Exploatarea Resurselor Minerale Oltenia sunt pe lista de concedieri.

În judeţul Gorj sunt înregistraţi în prezent aproximativ 11.000 de şomeri, iar pentru mulţi dintre ei străinătatea rămâne singura variantă. Pentru prima dată, doi bărbaţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă au la dispoziţie o ofertă pe care nimeni nu o poate refuza. Meseria de muncitor în construcţii în Norvegia este plătită cu 30 de euro pe oră. Se cere certificat de calificare într-o meserie din domeniul construcţiilor, dar şi experienţă în muncă.

Ce spun gorjenii despre această super ofertă?

Nu doar norvegienii caută gorjeni care să pună osul la muncă. Sute de joburi în zeci de ţări sunt oferite pentru şomerii români.

Pentru străinătate există o singură condiţie, pe care, dacă nu o îndeplineşti, nu ai nicio şansă să ocupi un loc de muncă. Aceea de a cunoaşte limba engleză, indiferent de meserie, chiar şi la cules de căpşuni. La Gorj, pentru cei care nu pot pleca departe de casă, sunt disponibile în această săptămână 145 de joburi, cele mai multe în domeniul serviciilor şi in construcţii.

Articole recente