Un bărbat din Târgu Jiu a ajuns în arestul poliției după ce și-a șantajat prietenul și a avariat și o mașină de poliție. Suspectul a cerut 2000 de euro prietenului său ca să nu-i distrugă documentele auto. A luat banii și a fugit cu o mașină, dar a fost prins în Vâlcea unde a și lovit mașina poliției care îl urmărea.
Bărbatul șantajat a spus anchetatorilor că prietenul său i-a luat niște acte de transport, și apoi i-a cerut suma de 2000 de euro ca să nu le distrugă.
” Cu ocazia cercetărilor s-a procedat la efectuarea de activităţi specifice, iar pe raza comunei Slătioara, județul Vâlcea, polițiștii au interceptat în trafic, un autoturism în care se afla bărbatul bănuit de săvârșirea faptei, care avea asupra sa suma de 2.000 de euro, împreună cu trei bărbați, cu vârste 40 și 59 de ani, aceștia fiind conduși la sediul IPJ Gorj, pentru continuarea cercetărilor.”
În momentul constatării infracţiunii flagrante, conducătorul autoturismului interceptat a efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care a avariat o autospecială de poliție, fără a fi înregistrate persoane rănite.
În cauză a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, de 41 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt și șantaj, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.


