Audieri cu scandal la Tribunalul Gorj! Unul dintre martorii care a vorbit sub jurământ în cazul furtului de muniţie de la Uzina Mecanică Sadu a pus „jar pe foc” în sala de judecată! Avocatul bărbatului acuzat că a vândut cartuşe unui agent sub acoperire s-a certat cu judecătorul de caz, Alin Nicolescu, care l-a şi amendat cu o mie de lei pentru atitudine necuviincioasă şi l-a avertizat că reprezintă infracţiune sfidarea organelor judiciare. După show, nici avocatul Narcis Nădrag nu s-a lăsat mai prejos şi a anunţat că va cere recuzarea magistratului, chiar mâine dimineaţă.
După primii martori audiaţi în linişte s-a prezentat în faţa judecătorului de caz un bărbat din Crasna, care susţine că este prietenul lui Ion Bălţătoiu, cel care se află în arest preventiv pentru furt de cartuşe.
Avocatul inculpatului a susţinut însă contrariul, precizând că acest martor care se dă prieten, dar şi investigatorul l-ar fi provocat pe clientul său să comită fapta. De aici a pornit scandalul. Cert este însă că bărbatul din Crasna i-a făcut cunoştinţă lui Bălţătoiu cu agentul, pe motiv că este un fost coleg de facultate.
Avocatul lui Ion Bălţătoiu a precizat că va face plângere împotriva sa pentru mărturie mincinoasă. Acesta s-a supărat şi că mai multe declaraţii nu au fost consemnate, după care a solicitat ca judecătorul de caz să controleze şedinţa, lucru care l-a enervat pe magistrat. Acesta l-a şi amendat cu o mie de lei pentru atitudine necuviincioasă. Martorul a găsit o scuză pentru declaraţiile contradictorii.
În aceste condiţii, Narcis Nădrag a decis să formuleze o cerere de recuzare a judecătorului. „A minţit că nu a mai vorbit cu agentul după întâlnire, deşi apare în convorbiri”, a spus acesta.
Martorul a intrat apoi în conflict şi cu preşedintele Partidului Conservator Marius Borcan, inculpat în acest dosar, după ce a declarat că a fost coleg de facultate cu acesta. Borcan l-a acuzat că a rămas repetent şi i-a spus că el a terminat o facultate serioasă.
Despre acuzaţia care i se aduce nu a vrut să vorbească prea mult.
La proces a fost prezent şi fostul director al unităţii, Nicolae Dijmărescu, trimis în judecată în acelaşi dosar cu Marius Borcan.
Instanţa a stabilit un nou termen pe 30 octombrie şi a respins cererea avocatului care a solicitat ca data viitoare să fie audiat agentul sub acoperire. Acuzaţia lui Narcis Nădrag este că atât martorul, cât şi investigatorul l-ar fi provocat pe clientul său să vândă cartuşe cu plasa. Apărătorul a fost vizibil afectat după confruntarea cu judecătorul şi a refuzat să facă declaraţii în acest caz, precizând doar că va formula o cerere de recuzare. În total, zece persoane au fost trimise în judecată. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor la sfârşitul lunii martie.


