SENTINȚĂ PENTRU CRIMINALUL CARE A OMORÂT STĂPÂNUL PENTRU CĂ L-A LĂTRAT CÂINELE

- Advertisement -

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit pedeapsa pentru bărbatul de 38 de ani, din Schela, care a comis o crimă cu sânge rece. În luna martie a acestui an, Valeriu Cânepă mergea cu bicicleta pe o uliță din satul Sâmbotin și s-a enervat atât de mult că l-a lătrat un câine, încât l-a ucis pe stăpânul patrupedului. Dorin Găman, victima în vârstă de 45 de ani, a fost înjughiat cu un briceag. După faptă, agresorul a fugit în pădure, însă a fost găsit rapid de câinii mascaților. Inculpatul a cerut aplicarea procedurii simplificate pentru reducerea pedepsei. Instanța l-a condamnat la 14 ani de închisoare, din care se deduce reţinerea şi arestul preventiv de la data de 16 martie 2014, la zi. Bărbatul este obligat să plătească 2000 de lei, cheltuieli judiciare statului, fiind dispusă și disjungerea soluţionării laturii civile a procesului penal. Sentința poate fi atacată cu apel.

Articole recente