Tribunalul Gorj a dat, astăzi, sentinţa în dosarul „Buldotancul”, în care Mugurel Surupăceanu a fost judecat pentru fapte de corupţie. Fostul prefect şi deputat de Gorj a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Veşti proaste au primit şi ceilalţi patru inculpaţi. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
Fostul deputat de Gorj, Mugurel Surupăceanu” a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în anul 2009, alături de foşti directori de la fostul Complex Energetic Turceni, în legătură cu achiziţionarea, cu încălcarea prevederilor legale şi la un preţ supraevaluat, a unui utilaj nefolositor şi uzat. Astăzi a aflat sentinţa.
Ceilalţi inculpaţii sunt Dumitru Cristea, fost director general al fostului Complexului Energetic Turceni, Silvică Boiangiu, ex director al Direcţiei de Investiţii, Ioan Viorel Vasile, fost director Direcţia Comercială şi Sorin Buşan. Dumitru Cristea a fost condamnat astăzi la şase ani de închisoare. Boiangiu Silvică a primit patru ani de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de şase ani. Ioan Viorel Vasile a primit tot patru ani cu suspendare, iar Cocora- Sorin Buşan a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare. Inculpaţii vor fi nevoiţi să plătească o sumă importantă Complexului Energetic Oltenia.
Hotărârea de astăzi poate fi atacată cu apel. Dosarul „Buldotanc” a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Surupăceanu a câştigat un mandat de deputat la alegerile parlamentare, în 2008. Odată cu pierderea mandatului de parlamentar, acesta a fost trimis la Gorj, pentru judecare.


