SEN, ținut în viață de CEO

- Advertisement -

Încă o dată se dovedește că Sistemul Energetic Național este la mâna Complexului Oltenia. Legislația defavorabilă companiei face, de cele mai multe ori, ca gigantul energetic să fie dezavantajat în competiția cu energia verde, însă când eolienele nu funcționează, CEO trebuie să asigure o mare parte din necesarul de energie electrică al României. Așa s-a întâmplat și astăzi, când energia produsă pe bază de cărbune asigura peste 38% din totalul de aproximativ 9000 de MW/h, consumul la nivel național.

Cel mai defavorizat producător de energie din țara noastră ține lumina aprinsă în locuințele românilor, atunci când energia verde, care beneficiează de atâtea privilegii pe piața energetică, nu funcționează. Complexul Energetic Oltenia este cel mai important producător de energie din România, însă acest lucru nu se vede în Sistemul Energetic Național, mai ales atunci când grupurile companiei sunt oprite pentru ca în SEN să intre energia verde. Cea produsă pe bază de cărbune, asigura la mijlocul zilei peste 38% din totalul consumat în România. Mai exact, aproximativ 3500 de MW/h intrau în sistem, în condițiile în care consumul la nivel național depășea cu puțin 9000 de MW. La aceeași oră, eolianul și fotovoltaicul, nu reușeau să asigure nici 200 de MW.

Articole recente