„Demisia mi-o dau, dacă o să consider eu. Dacă am greşit, o să fiu destituit, probabil. Dacă sunt vinovat, o să răspund!”. Declaraţia a fost făcută astăzi de Mihai Birău, şeful Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, după ce două victime ale subalternilor săi au declarat că nu mai are ce căuta în fruntea instituţiei, după calvarul prin care au trecut. Comisarul-şef susţine că atribuţiile sale nu sunt acelea de a-i cerceta pe poliţişti, deşi a ataşat la dosarul celor doi agenţi, acuzaţi că l-au jucat în picioare pe Ion Cucăilă, un document prin care le ia apărarea.
Doi bărbaţi din Târgu-Jiu spun că au primit o bătaie soră cu moartea de la oameni ai legii, chiar în sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu. Valeriu Cristian-Brîncuşi susţine că a fost călcat în picioare de agentul de Poliţie Radu Cătălin, trimis recent în judecată pentru tentativă de omor deosebit de grav în cazul lui Cucăilă şi nimeni nu a luat nicio măsură.
Acesta a anunţat că va merge cu mama sa să ceară demisia comisarului-şef Mihai Birău la Inspectoratul General al Poliţei Române, chestorului Şef de Poliţie, Petre Tobă.
Şi nu vor merge singuri, ci cu Ion Cucăilă, care susţine că declaraţia comisarului-şef Mihai Birău, ataşată la dosarul, este inadmisibilă.
Astăzi, comisarul-şef Mihai Birău a făcut primele declaraţii în acest caz.
Ambele victime susţin că au fost bătute crunt în sediul Poliţiei Târgu-Jiu.
Valeriu Cristian-Brîncuşi susţine că, în decembrie 2011, şi el a fost călcat în picioare de agentul de Poliţie Radu Cătălin.
Ion Cucăilă a avertizat că, la proces, le va cere celor doi agenţi, Nelu Popescu şi Cătălin Ionuţ Radu, daune morale, însă nu s-a gândit deocamdată la o sumă. Oamenii legii, puşi la dispoziţie de superiorii săi, au precizat, în faţa procurorilor care i-au trimis în faţa instanţei, că sunt nevinovaţi.


