Șefii Prefecturii trebuie să strângă cureaua la maximum! Acestora li s-a cerut de la București să facă economii drastice, în special în ceea ce privește deplasările în teritoriu. Cota de carburant e cel mai mare dușman al funcționarilor.
Sorin Arjoca a venit astăzi cu vești proaste pentru colegii săi din instituția Prefectului. Acesta recunoaște că 2013 va fi un an de criză, iar plimbările cu mașinile de serviciu ar putea deveni un lux. El spune că ar fi de preferat ca, de acum înainte, problemele să se rezolve printr-un simplu telefon.
Reprezentanții Prefecturii dau asigurări că de cele mai multe ori se încadrează în cota de carburant impusă, dar există și situații speciale. Anul trecut a fost unul plin de astfel de evenimente, ei având de organizat alegeri locale, parlamentare, precum și referendumul din vară. Dacă vor fi probleme majore, Arjoca e dispus să pună din buzunar bani pentru benzină.
În aceste condiții, ședințele pe probleme de fond funciar ținute periodic în comunele județului sunt puse sub semnul întrebării.


