Directorii instituțiilor deconcentrate din județul Gorj vor fi evaluați de noul prefect, se așteaptă Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj. Acesta a mai spus că schimarea lor ar fi un gest iresponsabil, în condițiile în care principala preocupare a prefectului ar trebui să fie menținerea Complexului Oltenia pe linia de plutire. Gheorghe Paraschivu a evitat un răspuns clar privind schimbarea șefilor de la deconcentrate.
Gheorghe Paraschivu, noul prefect al județului Gorj, a evitat să dea un răspuns clar privind schimbarea șefilor de la instituțiile deconcentrate. Acesta a spus doar că va avea discuții cu fiecare dintre ei.
Invitat la Gorjul în direct, Ion Călinoiu a declarat că schimbarea directorilor ar fi un act iresponsabil din partea prefectului, la acest moment.
Călinoiu a mai declarat că știe despre evaluarea directorilor, însă speră să nu se producă schimbarea lor. Marea parte a șefilor de la deconcentrate sunt membrii PSD.


