Veste bună pentru Marin Vătuiu, şeful de Sector Haldă de la Cariera Pinoasa! La o zi după ce a fost trimis în judecată pentru delapidare, acesta a fost pus astăzi în libertate, în urma deciziei definitive a Tribunalului Gorj. Mâine va veni rândul adjunctului său să afle dacă arestarea preventivă poate fi înlocuită cu măsura controlului judiciar.
Potrivit informaţiilor din rechizitoriu, Marin Vătuiu, şef sector la cariera Pinoasa, Dan Liviu Popescu, adjunct de şef de sector şi Ştefan Fileaţă, împuternicit de un SRL şi condamnat pentru ultraj și tulburarea liniștii publice, ar fi sustras peste 70 de tone de fier vechi, în valoare de 110.000 de lei, din curtea carierei, în aproximativ de o lună. Primul a fost trimis în judecată pentru delapidare, iar ceilalţi doi pentru complicitate la această faptă. Instanţa a dispus ieri înlocuirea măsurii de arestarea preventivă cu cea a controlului judiciar doar pentru şefii de la Pinoasa şi au menţinut-o doar pentru ultimul inculpat. Primul care a scăpat de cătuşe a fost astăzi Marin Vătuiu, după ce Tribunalul Gorj a respins contestaţia procurorilor formulată împotriva Judecătoriei Târgu-Jiu, care l-a pus în libertate încă de săptămâna trecută. Marin Vătuiu a ajuns după gratii la sfârşitul lunii ianuarie, însă nu a scos niciun cuvânt despre acuzaţiile care i se aduc.


