Ședință tumultoasă la PSD

- Advertisement -

Frământările din interiorul PSD Gorj, au transformat întrevederea de joi, din ședință de Birou Politic Județean în Comitet Executiv. Explicația e simplă, Biroul are aproximativ 22 de membri, în timp ce un Comitet Executiv adună liderii de organizații din teritoriu, parlamentarii și toată conducerea partidului, adică peste 60 de persoane. Deși este dezamăgit de cei patru parlamentari, Călinoiu spune că nu va cere sancțiuni pentru niciunul dintre ei.

Sedința de joi a social democraților se anunță a fi una extrem de tumultoasă, atât din cauza tensiunilor create de comunicatul de presă emis de parlamentari cât și pentru că s-a transformat într-o întrevedere la care participă toată conducerea partidului, inclusiv liderii organizațiilor din teritoriu.

Călinoiu nu vrea să sporească tensiunile în partid așa că s-a hotărât să nu ceară sancționarea parlamentarilor, care au ieșit public cu nemulțumiri, în loc să le discute în interiorul partidului.

Cei patru deputați, semnatari ai comunicatului anti-Călinoiu, au decis să participe la ședință chiar dacă joi, la ora 11, ar fi avut treabă, la Parlament.

Articole recente