Parlamentarii social democrați cred că trebuie făcută o analiză foarte riguroasă și la nivelul județului Gorj. În opinia acestora sunt oameni care ar trebui să facă un pas în spate, chiar și la nivel central. Chiar dacă îl susțin necondiționat pe Victor Ponta, deputații de Gorj doresc remanierea unor miniști a căror comunicare, spun ei, lasă de dorit.
Deputatul PSD Gorj, Vasile Popeangă, crede că există o serie de nemulțumiri și în organizația județeană, care ar trebui analizată riguros.
Opiniile lui Popeangă sunt împărtășite și de parlamentarul, Mihai Weber, care crede că toți ar trebui să recunoască deschis ce au greșit și ce au făcut bine, tocmai ca să poată evita eșecurile, în viitor.
Social democrații nu au stabilit încă data la care se vor întâlni într-o ședință de analiză a rezultatelor, însă, cel mai probabil, va avea loc după Comitetul Executiv Național.


